postare fara titlu

.. mmm.. incep micile mele randuri putin confuz si nu stiu ce titlu as putea da acestui post.. as scrie mult, mult si frumos.. as scrie pentru mine, as scrie pentru voi.. da, as scrie pentru tine!
buna dimineata imi spun si ma afund mai tare in pernele moi ce parca ma indeamna din nou sa visez! e deja trecut de 4 si a inceput sa ploua..
ce poate fi mai frumos intr-o zi de duminica decat sa fi trezit de saruturile iubitului?
azi, mai mult ca oricand m-am simtit un norocos, un alintat al vietii.. am servit micul dejun in pat, fructe proaspete asa ca pentru noi :D, ne-am imbratisat ca pentru o despartire de cateva zile si ne-am inecat in nectarul dulce al iubirii.. am lasat stropii de apa sa danseze pe trupurile noastre ude si am revenit in patul ce pastra aroma calda a atingerilor patimase de mai devreme!
in bratele lui am inceput sa alerg nebun prin nori si zambete, prin lacrimi si culoare.. eram intr-o poveste.. mic, in bratele bunicii, ce mereu ma imbata cu al ei parfum de levantica si glas duios de privighetoare.. si cat am iubit-o si cat am stimat-o pentru al ei trecut, razboaie, strigate si juraminte.. si cate sacrificii!
am crescut. ma si vad in copacul copilariei, un visin batran, in care erau agatate mereu felinare facute din dovleci si bucati mari din covoarele de lana sau perdelele de voal pentru care eram deseori urecheat! artist de cand am vazut lumina zilei :)) rad nebun la acele momente.. parca pot sa le ating.. si vantul ala de vara torida ce imi desena pe chip inocenta si se juca in parul meu negru ca pana corbului.. si placinta aia de mere.. si ce cozonac.. supa de rosii cu galuste, uneori, era pentru mine un adevarat festin! si painea calda de cuptor stropita cu galbenus de ou si inmuiata in mujdeiul care se lafaia pe masa de lemn in jurul careia alergam noi ca niste salbatici mereu pusi pe sotii! va mai aduceti aminte? ce mandru sunt de aceste momente..
ghiozdanul greu plin de carti mereu semnate cu pete de cerneala, abia mai facea fata aruncarilor pe podea. cat l-am urat! nu prea mi-a placut mie scoala generala. iar la scris eram afon.. cifra 2 era pentru mine un mare mister ce cu greu l-am deslusit! acum, scrisul meu a primit mereu laude pentru pasiunea in care se aseaza in pagina!
liceul.. grea adolescenta asta! conflicte cu ai mei colegi, oracole, absente la sport si mate desi eram cel mai bun la geometria in spatiu.. imaginatie.. bolnava :)) la romana eram mereu atent si faceam parte chiar din colectivul de redactie al revistei scolii! cine mai era ca mine. parca ma si vad imi asezam cartile pe banca, ca nu se mai purta ghiozdan pe vremea aia :)), zambeam profesorului si ma scuzam impertinent ca trebuie sa merg in laboratorul de romana pentru ultimele detalii privind creatiile colegilor mei si ca nu am timp de recapitularea lui! ce rebel!
incep sa isi faca aparitia primele senzatii de disconfort privind personalitatea mea.. toata rautatea si atitudinea aia egoista veneau doar din neimplinirea sufleteasca! nopti adormind plangand cu lumina aprinsa si mereu gandind de ce eu? de ce?
am ajuns la facultate. incep o noua lupta! incep sa ma cunosc si sa ma accept, devin mai social si chiar prietenos! saruturi cu baieti, dar si cu fete. primul chat, prima atingere, prima noapte! prima iubire.. ce copii naivi! telefoane, gelozii.. parasesc tara, doar pentru a imi vedea familia ce parca uitase de mine! nu ca acum ar fi altfel, dar ii iubesc si nu imi pasa! ma iubesc si ei, dar in felul lor si ii respect pentru tot ceea ce sunt azi, pentru educatia primita, cu sau fara nuielusa, pentru tot ce au putut ei sa imi ofere! imi amintesc cu drag cum eram la curent mereu cu ce se poarta si mama imediat sa imi cumpere sa nu planga baiatul.. totul se sfarsea cu un kinder si cu placerea aia de copil ca a mea colectie de jucarii e din ce in ce mai mare!
am renuntat la facultate; prea vampir, prea neinteles, prea dornic de autocunoastere, putin prea credul.. primul prieten, aida, sufletul meu pereche pe lumea asta! stapanul inelelor, restaurantul cina, chelnerul ala pletos si batran ce ne oferea o cafea fierbinte la ibric, dar atat de plina de aroma si mereu insotita de o privire blajina! aida, duhovnicul si profesorul meu absolut! nu pot uita ziua aia cand certati fiind, ne-am despartit si intorcand capul.. a venit indemnul sa alergam in bratele celuilalt.. si nu ne-am mai dat drumul, chiar "de drumurile noastre toate" nu se mai intersecteaza! am ramas aceeasi! unul pentru altul!
o cunosc pe cristina, pe dan, colegul meu de apartament de care ma indragostesc.. primul job! cafe - cafe! fara a fi prea mandru de mine am reusit mereu sa dau clasa tuturor colegilor mei si am dovedit ca sunt cel mai bun si asta pentru ca meseria ce o am a fost si ramane o alegere, nu o optiune! mi-am dorit sa fiu ospatar si am ajuns sa fiu cel mai bun! ce modest sunt! paul ionut modestie este numele meu :)) upss!! da, ma cheama si ionut.. ma cheama, dar nu ma duc :)))
haz de necaz, ajung in bucuresti, noi prieteni. lucrez intr-un hotel high class. descopar YES! I CAN!
viata de noapte, cluburi.. dans pe mese si pe bar.. pahare de sampanie scumpa.. fete palide si false.. masti de portelan ce la prima atingere se spargeau in mii de bucatele si imi raneau degetele ce parca mereu cautau ceva.. renunt la relatia mea ca viata mi se pare acum mai interesanta.. descopar noi limite! incep sa regret si revin cu picioarele pe pamant. strang din dinti si ma ridic. ma pictez intr-un alt eu. adevaratul paul, matur, copil, o adiere calda de vant primavaratec pe drumul tau, un luptator etern indragostit!
si am ajuns aici.. pe canapeaua ce m-a indemnat azi sa scriu.
am invatat sa iubesc, sa rad si sa visez! sa cred in mine mai mult ca in trecut.. am invatat sa cresc.. sa zbor si sa ma iert!
ca si incheiere va invit la masa pe toti! pasta de avocado cu ulei de masline, usturoi, lamaie, sare si piper!



pe data viitoare!
va pup si.. va iubesc!