marți, 12 ianuarie 2010

... cu sufletul in fata oglinzii..

.. inca un vis pierdut.. inca o noapte singur.. inca o lectie invatata, sper eu cu bine! as vrea sa scriu in nestire, dar gandurile si sentimentele sunt atat de confuze.. sunt dezamagit de mine, de faptul ca am renuntat la o relatie in care eram fericit, de faptul ca oricat as cauta asa ceva nu mai gasesc.. si nu pentru ca ma raportez la trecut, ci pentru ca nu stiu cat de multi mai sunt in stare sa daruiasca, sa imparta totul.. poate ca nici eu nu mai sunt demult in stare sa fac asta, orasul asta si oamenii, lipsurile si neimplinirile, schimbandu-ma atat de tare incat nici eu nu mai sunt constient de ce mi se intampla! am fugit repede intr-un joc nebun si ironic; m-am cuibarit in bratele lui cat am putut de tare.. si am facut-o sincer.. un alt anturaj.. un alt gen de viata de noapte, un alt mod de a simti! a plecat, dupa cum bine stiti, de langa mine si mi l-am dorit de sarbatori acasa unde ne-am promis ca vom fi doar noi doi.. nu familie, nu prieteni.. un singur trup!
lucrurile au luat o alta intorsatura si eu am facut primul pas, pentru ca neobisnuit cu o astfel de experienta, i-am spus ca aleg un drum deja batatorit in care stiam sigur ca nu mi se va da nicio sansa.. si m-a iertat, crezand in lumina ochilor mei, in gesturile mele! am apreciat ca a luptat pentru mine si ca mi-a deschis ochii si am vazut adevarul..
singuratatea m-a doborat, glumele lui cand plangeam la telefon dureau, falsa lui dovada de nepasare m-a ucis.. am innebunit si am luat-o pe cai gresite si nu am mai jucat corect.. am sarutat un tip si am inceput sa imi pierd increderea in asteptare.. i-am recunoscut tot; ma stia imatur, alintat, dar sigur ca nu il voi insela.. si in afara acelui sarut nu am ajuns mai departe! mi-a spus ca nu mai am nicio sansa cand i-am cerut o minima dovada ca imi apartine numai mie.. am fost egoist cum n-am fost niciodata in viata mea.. s-a intors si eu il asteptam inca, desi ma laudam in stanga si dreapta ca nu ma mai intereseaza.. cand m-a sunat si mi-a spus ca e in tara.. m-am topit.. cand l-am revazut am simtit ca nu sunt eu.. a fost rece, l-am ignorat, am plecat.. si raspunsul lui mi-a fost dat printr-un mesaj pe gayromeo.. NU!
fiecare are partea lui de vina! nu mai cer explicatii, dar incerc sa ma inteleg, sa ma ridic! nu pricep de ce isi activase profilul de pe site-ul unde ne-am intalnit, de ce ma evita in ultima perioada.. nu accept unele raspunsuri.. nu pot si nici nu vreau! prietenii imi spun ca am fost fermecat prea tare si ca am pierdut lupta cu mine, cu el, cu noi si ca nimeni nu merita lacrimile mele! oare sunt destul de obiectivi?! acum am avut o mica discutie cu unul din ei si am ajuns la un schimb de replici destul de dur.. nu mai sunt eu! sunt socat de ce mi se intampla! chiar prietenii lui imi spuneau sa fiu mai transant, mai nepasator.. cum sa fiu asa daca eu tineam la el? sa fiu prea sufocant in relatie? sa nu mai fiu in stare sa fiu cu cineva, mai mult decat o noapte? dar nu vreau aventura.. vreau sa dorm in bratele cuiva in fiecare seara! sa mi se daruiasca.. sa pot face si eu la fel! imi pierd de tot increderea in mine si in ceilalti..
mi-am refacut si eu profilul de "agatat".. sute de vizitatori, iar videoclipul postat acum pe site ce face legatura cu celebrul youtube exemplifica perfect cam care e treaba acolo.. toti "relatie", "chat", "prieteni", "nimic" si apoi isi dau arama pe fata! cum sa nu apreciezi fosta relatie, cand noi dupa o saptamana am facut sex?! stateam si dormeam unul in bratele altuia si ne sarutam.. vorbeam, ne faceam planuri.. nu zic ca sexul nu are un rol important in cuplu! ci dimpotriva! dar nu te da lovit ca apoi sa te bati cu pumnul in piept cu inca un nume in agenda! punand accent pe toate aspectele: sentimente, sex, bani.. imbinandu-le armonios, a fost o poveste ce a tinut 4 ani.. e ciudat ca in momentul in care pierzi pe cineva, necontand motivul despartirii, iti aduci aminte, dupa un timp, doar momentele frumoase! timpul vindeca ranile!
nu vreau sa se creada ca regret ce mi s-a intamplat acum.. deloc chiar!! si ii multumesc lui dumnezeu, ce nu iti da mai mult decat poti duce, pentru aceasta incercare! a fost ceva plin de pasiune, m-am pierdut in ochii lui, in atingerile si saruturile ce mi le-a daruit din toata inima! m-am schimbat, dar se pare ca in rau, nu in bine! am folosit cuvinte grele, am blestemat si acum sunt mustrat de judecatorul meu interior!
nu stiu ce sa mai zic! nu cersesc nimic.. nu vreau decat sa fiu mai putin deschis, sa invat sa profit, sa am mai multa incredere in mine, sa nu ma mai las influentat de sentimente.. sa fiu mai rational!
ce pot sa zic?! plang pentru mine.. pentru dragul meu, cristi stefan, ce l-am pierdut! am convenit sa ramanem prieteni si sa uitam; sa stergem cu buretele si sa mergem mai departe! nu voi face din el o obsesie cum am facut cu celalalt, pentru ca il respect prea mult!
asta sunt eu.. prafuit ca o carte veche ce nu o mai deschide nimeni, ca mucul unei lumanari ce il pastrezi ca amintirea unei nopti fierbinti.. o petala de trandafir ce zace pe podea si e calcata in picioare fara ca nimeni sa o ridice si sa o puna la loc de cinste!

3 comentarii:

  1. De obicei asa se intampla....povestea e frumoasa,plina de pasiune si savoare,presarata de promisiuni si planuri in doi!Bucurii si lacrimi,momente de tristete si de extaz...asteapta sa fie impartasite...lumea e perfecta...soarele rasare in fiecare dimineatza,aerul e inmiresmat,pasarelele iti impartasesc fericirea suprema pe care o traiesti si va dedica cantecul lor!!!
    Si deodata brusc,brutal,extazul se transforma in agonie...Ce e?..Ce se intampla?...Suntem prinsi in mijlocul unui vartej de incertitudine,de nauceala,de agonie..Intrebari fara raspuns,autocritica,analiza mai mult sau mai putin obiectiva asupra a trecutului si a viitorului,constientizarea iluziilor spulberate,...toate astea ne naucesc,vrem sa fim rationali,dar nu putem!Nu ne permite inima!Socul este recent si ne simtim tranchilizati sufleteste si rational!
    Zilele trec,sufletul si mintea incep sa iasa din starea de amorteala,intrebarile revin si incepe analiza a ceea ce s-a petrecut cu foarte putin timp in urma!!
    Asta este perioada cea mai dureroasa : ranile se vindeca,sau nu,incep sa apara regretele,si din ce in ce mai suparatoare si agasanta devine intrebarea...dar de ce?...de ce eu?...oare ce s-a intamplat cu noi?Cel mai enervant la aceasta perioada,din punctul meu de vedere,este rememorarea amintirilor minunate pe care le ai cu persoana respectiva(parca e cineva acolo in creierul tau care vrea sa rada de tine,sa te faca sa suferi si mai rau,sa intoarca fara mila cutitul in rana!)Atunci iti dai seama ca de fapt ai perdut tot,ca nu mai e cale de intoarcere(sau cel putin nu o vezi pe moment),si ca de fapt tot ce a fost frumos ramane in trecut si nu mai poate fi retrait!Dar oare de ce?De ce????!!
    Pentru ca ati fost atat de prosti si de infantili amandoi incat ati lasat ca orice fleac,orice neajuns si orice vorba aiurea spusa sa intervina in minunata voastra poveste!Povestea voastra,a noastra,a lor.....!!
    Culmea e ca nici acum nu va dati seama de unde a inceput ruptura...pacat...ia mai analizati acum la rece toata situatia!O sa va dati seama ca nici tu nu esti atat de alb si nici el nu e atat de negru...fiecare are defecte si calitati!!Si ca sa te poti bucura de calitatile si defectele persoanei iubite,care de altfel te-au si facut sa te indragostesti de ea,trebuie sa fi tolerant si rabdator!Nu e intotdeauna bine sa privesti pietrele,pt ca s-ar putea sa nu mai vezi muntele!
    Asa ca....daca dupa o perioada,in care vezi ca acel ceva din creierul si din inima ta nu iti da pace,si te imbie sa rememorezi numai lucruri deosebite legate de acea persoana...,si constati cu surprindere ca nu ti-ar face chiar rau,ba din contra,te-ai simti chiar mai bine(indiferent de ceea ce va urma),sa ii spui acelei persoane pe care o adori cu toata fiinta ta"IMI PARE RAU si TE IUBESC",fa-o fara sa clipesti si nu iti fie rusine de ceea ce simti!Asta esti...asa gandesti si asa simti!Esti destul de puternic ca sa mai duci inca o lupta...dar de data asta te lupti pt fericirea si dragostea ta!!Eu zic ca merita sa incerci!Nu???!
    Dar daca constati ca de fapt nu iti e chiar asa de rau fara acea persoana,si crezi ca poti "supravietui" si fara ea,atunci e cazul sa schimbi directia in care privesti!GATA!!!
    De azi nu mai privesti inapoi...vei privi doar inainte...Si cum spuneam,esti destul de puternic sa mai porti o lupta,dar de data asta pentru a te redescoperi...este lupta pe care o duci pt a te reinventa!
    Tu esti cel mai in masura sa sti pe ce drum o vei porni!Oricum,oricare ar fi...stiu sigur ca vei alege corect!
    Viatza e inchisoarea propriilor principii,ganduri,nazuinte....dar sa sti ca va fi mereu aici langa tine... a ta draga colegutza de celula!!TE PUPIC DULCE!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stii ce e ciudat,ca nu putem dicta inimi ce sa simta si daca lasam ratiunea sa stea incalea drgostei pierdem orice sansa de a fi chiar si pentru un moment fericiti.Nu trebuie sa regreti ce a fost ci mai degraba sa o iei ca pe o experienta de viata folositoare.Nu este usor dar cazand in extreme nu esti cu nimic mai special decat ai fost pana acum.Fii tu insuti si lucrurile se rezolva de la sine.Nu sunt probabil indreptatita in a da lectii nici nu incerc sa faca asta,insa a fi singur e pe picior de egalitate cu a fi nefericit.Ai grija de tine si nu-ti fie teama.

    RăspundețiȘtergere
  3. multumec si eu pentru gandurile tale si mi-ar face placere sa mai discutam pe viitor.Ai grija de tine.

    RăspundețiȘtergere